În țările dezvoltate retinopatia diabetică (RD) este principala cauză de pierdere a vederii la populația sub 65 de ani iar edemul macular diabetic (EMD) este complicația sa majoră. EMD este consecința alterării permeabilității vasculare și poate apărea atât în RD neproliferativă cât și în cea proliferativă.
Cele mai frecvente simptome sunt: vedere neclară, imagine distorsionată (metamorfopsii), scotom central și o pierdere progresivă a vederii.
Constă, în general, în tratamente farmacologice (precum blocarea factorului endotelial de creștere vasculară, VEGF) fotocoagulare laser și chirurgie vitreoretiniană.
În țările dezvoltate retinopatia diabetică (RD) este principala cauză de pierdere a vederii la populația sub 65 de ani iar edemul macular diabetic (EMD), care este complicația sa majoră, duce la scăderea vederii acestor pacienți.
EMD este rezultatul afectării barierei hemato-retiniene din cauza efectelor hiperglicemiei asupra vaselor retiniene.
EMD poate apărea atât în RD neproliferativă cât și în cea proliferativă. Este o îngroșare a maculei din cauza creșterii permeabilității vasculare retiniene, cu extravazare de fluide. Supraexprimarea mediatorilor inflamației și a moleculelor pro-angiogenice, în special a factorului endotelial de creștere vasculară, joacă un rol primordial în dezvoltarea EMD.
Cele mai frecvente simptome sunt: vedere neclară, imagine distorsionată (metamorfopsii), scotom central și o pierdere progresivă a vederii.
EMD se diagnostichează prin examinarea anuală a fundului de ochi, conform recomandărilor din ghidurile internaționale. Următoarele investigații pot fi luate, de asemenea, în considerare:
• Fotografia stereoscopică a fundului de ochi: relevă semne indirecte de EMD, precum îngroșarea retinei și exsudate dure în regiunea maculară.
• Tomografia în coerență optică (OCT): înregistrează lumina reflectată de structurile retiniene pentru a crea imagini pe secțiuni transversale care sunt comparabile cu secțiunile histologice; poate evidenția inflamația retinei (edemul cistoid), detașarea seroasă de retină sau tracțiunea vitreomaculară.
• Angiografia cu fluoresceină: prin răspândirea substanței de contrast se localizează extravazările difuze sau localizate și se evidențiază ischemia retiniană.
Mai multe studii au arătat că prevenția primară, incluzând un control strict al glicemiei, al tensiunii arteriale și a lipidemiei reduce incidența și severitatea RD și a EMD. O abordare terapeutică specifică include: fotocoagulare laser focalizată sau diseminată, injecții intravitreene cu agenți anti-factor endotelial de creștere vasculară (anti-VEGF) sau steroizi și chirurgie vitro-retiniană prin vitrectomie prin pars plana (PPV).
Timp de mulți ani, fotocoagularea laser focalizată sau diseminată a fost considerată tratamentul standard pentru EMD. Totuși, puțini pacienți au obținut o ameliorare a vederii, mulți ochi nerăspunzând la terapie; complicațiile cunoscute sunt: hipertensiune intraoculară tranzitorie (PIO), reducerea câmpului vizual și pierderea vederii centrale prin cicatricile create de laser.
În prezent, injecțiile intravitreene cu molecule anti-VEGF (bevacizumab, ranibizumab, aflibercept) au devenit tratamentul medical de primă intenție pentru EMD, fiind foarte eficace în controlul afecțiunii. Totuși, aceste molecule au o durată scurtă de acțiune și necesită administrare frecventă. Acest fapt duce la necesitatea tratamentelor frecvente, cu un risc crescut de reacții adverse legate atât de administrarea intravitreană (endoftalmită, dezlipiri sau găuri retiniene și hemoragii în vitros) cât și de expunerea la medicament, cu o preocupare aparte pentru riscurile cardiovasculare.
Datorită proprietăților lor antiinflamatorii, angiostatice și de reducere a permeabilității vasculare corticosteroizii (acetatul de triamcinolonă, dexametazona, fluocinolona acetonid (FA) au început să fie luate tot mai mult în considerare în tratamentul EMD. Aceste medicamente pot produce efecte secundare precum hipertensiune intraoculară și progresia cataractei. La pacienții care nu răspund la terapia anti-VEGF și la cei cu pseudofak și risc de glaucom sau cu antecedente de afecțiuni cardiovasculare se recomandă tratamentul cu steroizi intraoculari.
Abordarea chirurgicală este rezervată pentru EMD cu tracțiune de retină sau pentru EMD refractar la tratament. Din păcate, vitrectomia poate avea unele efecte secundare postoperatorii , precum cataractă, dezlipire de retină sau de coroidă, hemoragie în vitros, endoftalmită, hipertensiune intraoculară, rubeoză iriană și glaucom neovascular.
