Glaucomul: o afecțiune cronică degenerativă care afectează nervul optic, caracterizată prin lezarea fibrelor nervoase ale acestuia și prin îngustarea câmpului vizual. Fără tratament, reducerea progresivă a câmpului vizual poate duce la orbire.
Principalul simptom este îngustarea progresivă a câmpului vizual.
Terapia glaucomului are două abordări, chirurgicală și medicamentoasă.
Tratamentul medicamentos reprezintă prima alegere și implică medicamente al căror scop este reducerea principalului factor de risc în glaucom, respectiv presiunea intraoculară (PIO). În cazul în care PIO țintă nu poate fi atinsă doar prin tratament medicamentos se poate recurge la terapie parachirurgicală (tratament laser) și/sau cea mai adecvată operație.
Glaucomul este o afecțiune cronică degenerativă care afectează nervul optic, caracterizată prin lezarea fibrelor nervoase ale acestuia și prin îngustarea câmpului vizual. Fără tratament, reducerea progresivă a câmpului vizual poate duce la orbire.
Glaucomul reprezintă o problemă socială majoră: este a doua cauză de orbire la nivel mondial și afectează aproximativ 60 de milioane de oameni, 8 milioane dintre aceștia pierzându-și vederea. În plus, aproximativ 50% dintre bolnavii de glaucom nu conștientizează boala.
Este o afecțiune insidioasă deoarece adesea este descoperită doar când modificările de câmp vizual sunt avansate, înainte de acestea neexistând alte simptome. Totuși, prin diagnostic precoce și tratament corespunzător, poate fi controlată eficient, asigurând o vedere bună până la finalul vieții pacientului.
Există mulți factori de risc asociați cu apariția bolii. Cei mai importanți sunt:
• Presiunea intraoculară ridicată (PIO);
• Vârsta înaintată;
• Predispoziția familială.
Valoarea PIO este determinată de un lichid, umoarea apoasă, care circulă în interiorul ochiului. La ochiul sănătos există un echilibru între umoarea apoasă produsă și cea eliminată, pentru a menține o presiune intraoculară constantă, de obicei între 11 și 20 mmHg. În cazul glaucomului, acest raport este alterat din cauza reducerii eliminării umorii apoase, un proces care are loc la nivelul rețelei trabeculare (o structură care permite filtrarea fluidului din ochi).
Glaucomul poate fi clasificat în mai mult moduri:
• După etiologie, glaucomul poate fi primar, când apare în absența altor afecțiuni oculare sau sistemice, sau secundar, când se asociază cu alte afecțiuni preexistente;
• După modul de alterare a filtrării umorii apoase se disting glaucomul cu unghi deschis, în care există o rezistență crescută la filtrare în rețeaua trabeculară, și glaucomul cu unghi închis, în care există probleme anatomice care împiedică accesul umorii apoase la rețeaua trabeculară;
• După valoarea principalului factor de risc, PIO, glaucomul poate fi cu presiune crescută sau cu presiune normală.
Mai există glaucoamele congenitale sau dobândite, în cazul în care PIO este crescută încă de la naștere, și glaucoamele infantile care survin în primii ani de viață.
Presiunea intraoculară crescută și leziunile cauzate nervului optic sunt imperceptibilie și, ca urmare, principalul simptom rămâne o îngustare progresivă a câmpului vizual. Din păcate, în stadiile inițiale, aceste modificări nu pot fi evidențiate fără un consult oftalmologic.
Există mai multe teste utile pentru a exclude sau a diagnostica glaucomul:
1. Tonometria, utilizată pentru măsurarea PIO;
2. Oftalmoscopia, care permite examinarea nervului optic;
3. Perimetria (sau testarea câmpului vizual) care permite evaluarea funcției vizuale;
4. Pahimetria, care măsoară grosimea corneană;
5. OCT, care evaluează grosimea fibrelor nervoase.
Pe lângă măsurarea PIO, unele dintre aceste teste sunt necesare pentru a monitoriza evoluția bolii.
Terapia glaucomului are două abordări, chirurgicală și medicamentoasă.
Tratamentul medicamentos reprezintă prima alegere și implică medicamente al căror scop este reducerea principalului factor de risc în glaucom, respectiv presiunea intraoculară (PIO).
Aceste medicamente sunt administrate ca terapie cronică, în mod regulat și constant, pe tot parcursul vieții. Urmarea cu strictețe a tratamentului este esențială pentru ca acesta să aibă efect.
În cazul în care PIO țintă nu poate fi atinsă doar prin terapia medicamentoasă se poate recurge la terapia parachirurgicală (tratament laser) sau, alternativ, la terapia chirurgicală. Cea mai utilizată tehnică este trabelculectomia, care permite crearea unui canal artificial pentru scurgerea umorii apoase.
